5 Martie 2012

Love and other drugs

Posted in Inspiratiune morbida, Noaptea tarziu, Noi tagged , , , la 23:19 de alter ego

Thinking that you could run away someday leaves me speechless. For a moment, I do not have any strength. I do not have the strength to clear my thoughts. I do not have the strength to make myself realise that this is not really going to happen. This is just a product of my damaged imagination, my troubled mind, yet deep inside I know, I am certain of this one single thing: You will stay. Because just like me, you are tremeduously weak. And you need me. You WILL need me. You’ll need my arms to feel safe, you’ll need my shoulder to cry on, you’ll need me entirely when your whole world will be falling apart.
But I know.. You won’t be able to hurt me that way. You are conscient enough to realise that you’d get wounded too. And it wouldn’t be that kind of flesh wound that needs a band-aid and simply heals without leaving any scars. No. You would be deadly injured, you’d scream and nobody would have any time to listen to your moans. You’d be silenced by your own despair and slowly you would be dying..
You certainly know all this. You know just as much as I do that if nobody leaves and decides to play their own happiness on one card, we both could make this last forever.

Anunțuri

15 Mai 2010

Vama Veche – Prieteni…

Posted in Noi, Simply...life tagged , , la 20:18 de alter ego

Inca nu-mi vine sa cred… Ieri a fost o zi supergeniala [in afara faptului ca eu si Adina am fost tarate pe strada (la modul cel mai serios 😐 ) si ca am pierdut inutil mai mult de o juma’ de ora din viata]. In fine, long story short, pentru ca vreau sa surprind de fapt altceva… Da, am dat teza la romana ieri si da, m-am trezit la 8 fara sa sune ceasul si da, am fost extrem de obosita alaltaieri din cauza concursului de la Bratianu si daa, am castigat…  😡

Dar alta e ideea… Pur si simplu, credeam ca dintr-a 10-a n-o sa ne mai vedem.. Ca o sa ne intalnim doar la jurnalism sau la cercetasi si nici atunci… Ca o sa ne salutam stinghere pe coridor fara macar sa ne zambim. Ca fiecare va uita tot ce a fost si va renunta sa incerce sa-si aduca aminte… Sa-si aduca aminte de ce?

A fost pur si simplu doar o prietenie.. Si nici nu mai stiu de cand. In clasa a 5-a stiu ca  m-am mutat cu ea in banca in prima zi de scoala. Apoi am uitat. Si nici nu mai stiu de cand a inceput cu adevarat.  Pentru ca au urmat prea multe chestii… Ei i-am zis de cine m-am indragostit… Si iarna trecuta s-a intamplat ceva ce nu m-as fi asteptat niciodata… Trebuia sa dam teza si era ultima zi inainte de vacanta. Si i-am zis ca imi pare rau si apoi nu mai stiu.. A zis ca n-are nimic, ca nu e vina mea si ca asta e. Si eu mai aveam putin si plangeam. Si ma enerva.. Ma gandisem toata ziua cum sa-i spun si cum sa incep si Mada stie cum eram inaintea orei de romana… Dar a trebuit sa-i zic si i-am zis. I-am spus ca tre’ sa vorbim si am iesit pe hol. Am inceput si mi-au dat lacrimile. Dar ea era foarte calma si m-a luat in brate. Si nu ma asteptam, cum nu ma asteptasem nici la ce nu ma puteam astepta, pentru ca de fapt asteptam, dar nu puteam sa-i zic… Stie ea de ce… Si au iesit si certuri din cauza asta dar m-a sprinjinit… Si stiu ca intotdeauna o va face.
Ma rog, revenind la ziua de ieri…
Ideea e ca dupa sedinta la cercetasi si dupa „plimbarea” la stadion am fost prin parc si am inceput sa povestim. Si se facuse liniste si iar trebuia sa-i zic ceva… Si iar nu stiam cum sa incep… Mi-am amintit de miercurea trecuta (adica de romana si info) si de discutia aia luuunga cu Mada de care avusesem nevoie de ceva timp [care s-a sfarsit in ora de info cu replica Danei: „Awww.. Vreau si eu sa plang cu voi!”] si ma gandeam ca am s-o pierd pur si simplu si n-am cum sa impiedic asta. Si am inceput sa vad in ceata. Ma tot chinuiam sa incep si n-aveam curaj. Poate s-ar fi suparat, poate s-ar fi ridicat de pe banca si ar fi plecat fara vreo explicatie. In momentele alea ma gandeam la orice tampenie la care nu stiu cum as fi reactionat. Probabil as fi ramas acolo pironita cu ochii in lacrimi. Dar nu s-a intamplat asa si sunt fraiera.. Ca si data trecuta imi faceam probleme degeaba. Si i-am zis ce cred. Liniste.. Iar secunde care trec greu si iar probleme si iar ganduri aiurea… Si am mai vorbit. Ciudat, dar am vorbit in liniste. Si i-am zis de discutia cu Mada [care apropo se oftica acuuum :-” ]. Nu mai stiu unde ma uitam pentru ca nu ma puteam uita la ea. Dar cand m-am intors am vazut-o ca plange. Da’ si eu proasta! Am facut-o sa planga… Omida proasta ce sunt!
Aici se termina.. E capat de linie, sfarsit de post si probabil inceputul unei noi etape… Te iubesc, Omidutzo!:x
P.S.: Daca nu vorbeam cu Mada, nu incepeam sa plang si nu plangea nici ea (atunci) si nu as fi indraznit pana acum sa vorbesc deschis cu ea si n-as fi facut-o sa planga (aseara). Deci… E doar vina ta, Madutz! :* [Merci!:x Si pe tine te iubesc!]