30 Iunie 2013

BAC-like

Posted in Simply...life la 16:46 de alter ego

„Avand intuitia marilor romancieri ai literaturii universale”, autorul asta a adunat cele trei personaje in cadrul aceleiasi scene, prin intermediul mesei de pranz. La o felie de pepene rosu, incepe discutia:
– Cred ca din cauza accidentului din Muntenegru au aratat zilele trecute pe TVR1 o emisiune cu obiceiuri de inmormantare. Si zic, ia ma, sa las aici! Si spuneau ca in Ardeal la priveghi oamenii joaca table, carti, friptea, danseaza… Adica isi iau ramas-bun asa, cu zambetul pe buze, veseli! Vezi, nu stiam de treburile astea cand a murit ‘nea Ghita, dar au tinut cont de traditii vecinii… La o adica, e mai bine asa!
Imi aduc aminte de o alta discutie pe aceeasi tema in care el imi zicea ca n-ar vrea ca lumea sa planga la inmormantarea lui, ca n-are niciun rost. Daca lumea a fost fericita avandu-l in mijlocul ei, atunci ar trebui sa ii ofere o plecare cel putin agreabila cum a fost si prezenta lui. Si, cu mintea departe, zic: Da, asa e.
Tot el: Andi… Am primit o veste proasta…
Gandul imi fuge la o singura intrebare: „Cine a murit?” si imi trec pe rand, prin fata ochilor, batranii a caror moarte le-am intuit-o inainte de vreme.
– A murit doamna Stela.
Ma asteptasem. Pacat. Era o batranica simpatica, prietena cu parintii mei de multi ani (lungi si chinuitori cateodata).
– De unde stiti?
– Ne-a sunat sora ei de la Bucuresti. A sunat toate cunostintele din agenda.
– Dumnezeu s-o ierte…
Nu stiu ce m-a pus mai mult pe ganduri: vestea in sine sau modul in care a fost spusa. Abia acum am inteles analogia cu accidentul, cu traditiile, cu inmormantarea lui ‘nea Ghita. Imi vine imediat in minte: „He he! (Stanica) e profund! Degeaba incercati dumneavoastra sa-l luati peste picior.” De unde au invatat parintii cum sa fie parinti?
– Sarut mana pentru masa!, ma ridic si plec.

P.S. Maine incepe BAC-ul. Sa avem bafta, zic!

11 August 2012

Soundtrack. One hell of a laugh

Posted in Simply...life la 03:47 de alter ego

Soundtrack. Mind-blowing soundtrack. Asta a fost soundtrackul ultimelor 2 zile. M-am trezit ieri dimineata cu „Aand I called your name…” si n-am scapat nici pana acum de ea. Si chiar daca au fost in seara asta Alice Cooper, Pink Floyd sau Marilyn Manson pe fundal, in mintea mea era numai ritmul optimist (da, mi se pare una dintre cele mai happy-in-a-strange-way melodii) de la Liquido. Era acolo, cosy in my miiiiiiiiind! Au fost diverse discutii, pe diverse teme, cu si despre diversi oameni in seara asta de care n-o sa amintesc, nu pentru ca ar fi cine stie ce private talks, ci pentru ca sunt irelevante. Sunt minciuna pe langa ce s-a intamplat apoi. Vreau sa ajung intr-un punct cu adevarat funny al serii.
Pentru inceput, rog cunoscatorii de limba spaniola care citesc asta sa nu ma critice prea tare pentru greselile de orice tip care ar putea urma. 😀 La un moment dat, in discutia cu Dana, prietena mea de pahar (a se citi „pahar de Pepsi-limited edition”) ajung sa ii pun o intrebare in spaniola. (Mai stalcita, mai cu greseli, mai cu adaptari… You know… Telenovele! :D) De aici, conversatia a decurs cam asa:
-Que tal?
-Muy bien, y tu?
-Oye, quieres hacer cochinadas?
*rasete, rasete*
-Oye, pollita, queres estar mia?
-Ay, que dificil es ser yo!
*rasete din nou*
-Auzi, vrei sa vii cu mine la baie? (ea)
-Mhm.
-Cum e.. Queres acompanarme al..baie?
*rasete*
-Bano! :))
Pe drum ne dam seama ca suntem de fapt niste fetite rebelde si incepem sa cantaaam. Intra Dana la baie. Astept. Discutie despre cum sa agati un mexican. Discutie despre accentul mexican. Si discutie despre:
-Como estas, pollita?
-Muy bien, y tu?
*pauza scurta*
Se pare ca nu eram singurele cu nevoi la baie in momentul ala. Apare un tip din bar langa mine. In aceeasi secunda Dana reia discutia:
-Yo tambien!
Tipul ramane surprins un pic si incepe sa rada pe infundate. Eu nu ma pot abtine. Imi face semn sa nu-i zic Danei.
Dana: Ce ai ma? De ce razi?
Eu nimic. Radeam in continuare. Ma indepartasem putin.
-Mi amoor! Porque no digas nada?
AHAHAHAHAHAAAAA!! Mi-au dat lacrimile si m-am inecat, nu mai puteam in niciun fel sa ii raspund, oricat m-as fi straduit.
-Ba, Andreea, ce patisi? Ce ai?
Cu cat era mai contrariata si mai confuza, cu atat ma amuza mai tare. Mai putin de doua minute a durat toata faza, dar momentul in care a deschis usa si l-a vazut pe tip razand a fost priceless. Fata ei a fost priceless!! S-a uitat socata la el, a iesit, am inceput sa rad mai tare, s-a uitat la mine si cum s-a inchis usa la baie a inceput:
-Nenorocito!! De ce nu imi zisesi, ma?! Prieten fals! Doamne, mi-e atat de rusine…
Seara a continuat frumos, nu asa frumos cum au fost cele doua minute, dar m-am distrat amintindu-i-le Danei over and over again. Am fost sa platim si printre coate si chicoteli se tot auzea cate un „mi amor” s.a.
-Ba, ia gata cu telenovela!
Am uitat sa precizez ca ramasese cineva cu noi care devenise satul intre timp de wannabe-spaniola noastra. Tipul de mai devreme (care era la bar) se intoarce la el si-i zice:
-Da, ma, da’ chiar am vazut ca stie spaniola!
*din nou rasete*
Ne calmam incet-incet pe drum spre casa. Aaand I called your name Like an addicted to cocaine!

P.S. Pretty pretty pleaaaase, don’t kill me! :))

4 Octombrie 2011

Altfel de dor

Posted in Noaptea tarziu, Simply...life tagged , , , , la 00:50 de alter ego

„Progresam si uitam sa fim fericiti..”
Tii tu minte ca singura persoana de care iti era dor era mama care intarzia atunci cand venea sa te ia de la gradinita? Ti-ai fi imaginat vreodata ca exista si altfel de dor?
Mai exista nimicurile acelea care contau cu adevarat si care cu adevarat ne faceau fericiti? Mai conteaza pentru cineva? Acum abia daca o mai suni pe „mami” de 8 martie sa-i spui c-o iubesti.. Ai crescut… Ii lasi un mesaj offline si iti vezi linistit de treaba.
„Cineva sa opreasca invazia de biti. Cineva sa ne faca
din nou.. Fericiti..”

15 Mai 2010

Vama Veche – Prieteni…

Posted in Noi, Simply...life tagged , , la 20:18 de alter ego

Inca nu-mi vine sa cred… Ieri a fost o zi supergeniala [in afara faptului ca eu si Adina am fost tarate pe strada (la modul cel mai serios 😐 ) si ca am pierdut inutil mai mult de o juma’ de ora din viata]. In fine, long story short, pentru ca vreau sa surprind de fapt altceva… Da, am dat teza la romana ieri si da, m-am trezit la 8 fara sa sune ceasul si da, am fost extrem de obosita alaltaieri din cauza concursului de la Bratianu si daa, am castigat…  😡

Dar alta e ideea… Pur si simplu, credeam ca dintr-a 10-a n-o sa ne mai vedem.. Ca o sa ne intalnim doar la jurnalism sau la cercetasi si nici atunci… Ca o sa ne salutam stinghere pe coridor fara macar sa ne zambim. Ca fiecare va uita tot ce a fost si va renunta sa incerce sa-si aduca aminte… Sa-si aduca aminte de ce?

A fost pur si simplu doar o prietenie.. Si nici nu mai stiu de cand. In clasa a 5-a stiu ca  m-am mutat cu ea in banca in prima zi de scoala. Apoi am uitat. Si nici nu mai stiu de cand a inceput cu adevarat.  Pentru ca au urmat prea multe chestii… Ei i-am zis de cine m-am indragostit… Si iarna trecuta s-a intamplat ceva ce nu m-as fi asteptat niciodata… Trebuia sa dam teza si era ultima zi inainte de vacanta. Si i-am zis ca imi pare rau si apoi nu mai stiu.. A zis ca n-are nimic, ca nu e vina mea si ca asta e. Si eu mai aveam putin si plangeam. Si ma enerva.. Ma gandisem toata ziua cum sa-i spun si cum sa incep si Mada stie cum eram inaintea orei de romana… Dar a trebuit sa-i zic si i-am zis. I-am spus ca tre’ sa vorbim si am iesit pe hol. Am inceput si mi-au dat lacrimile. Dar ea era foarte calma si m-a luat in brate. Si nu ma asteptam, cum nu ma asteptasem nici la ce nu ma puteam astepta, pentru ca de fapt asteptam, dar nu puteam sa-i zic… Stie ea de ce… Si au iesit si certuri din cauza asta dar m-a sprinjinit… Si stiu ca intotdeauna o va face.
Ma rog, revenind la ziua de ieri…
Ideea e ca dupa sedinta la cercetasi si dupa „plimbarea” la stadion am fost prin parc si am inceput sa povestim. Si se facuse liniste si iar trebuia sa-i zic ceva… Si iar nu stiam cum sa incep… Mi-am amintit de miercurea trecuta (adica de romana si info) si de discutia aia luuunga cu Mada de care avusesem nevoie de ceva timp [care s-a sfarsit in ora de info cu replica Danei: „Awww.. Vreau si eu sa plang cu voi!”] si ma gandeam ca am s-o pierd pur si simplu si n-am cum sa impiedic asta. Si am inceput sa vad in ceata. Ma tot chinuiam sa incep si n-aveam curaj. Poate s-ar fi suparat, poate s-ar fi ridicat de pe banca si ar fi plecat fara vreo explicatie. In momentele alea ma gandeam la orice tampenie la care nu stiu cum as fi reactionat. Probabil as fi ramas acolo pironita cu ochii in lacrimi. Dar nu s-a intamplat asa si sunt fraiera.. Ca si data trecuta imi faceam probleme degeaba. Si i-am zis ce cred. Liniste.. Iar secunde care trec greu si iar probleme si iar ganduri aiurea… Si am mai vorbit. Ciudat, dar am vorbit in liniste. Si i-am zis de discutia cu Mada [care apropo se oftica acuuum :-” ]. Nu mai stiu unde ma uitam pentru ca nu ma puteam uita la ea. Dar cand m-am intors am vazut-o ca plange. Da’ si eu proasta! Am facut-o sa planga… Omida proasta ce sunt!
Aici se termina.. E capat de linie, sfarsit de post si probabil inceputul unei noi etape… Te iubesc, Omidutzo!:x
P.S.: Daca nu vorbeam cu Mada, nu incepeam sa plang si nu plangea nici ea (atunci) si nu as fi indraznit pana acum sa vorbesc deschis cu ea si n-as fi facut-o sa planga (aseara). Deci… E doar vina ta, Madutz! :* [Merci!:x Si pe tine te iubesc!]