8 Iulie 2011

Fericire…

Posted in Uncategorized tagged , , , la 15:15 de alter ego

Asta era! Tot ceea ce visase pentru vara asta ajunsese sa se implineasca.. Soarele ii zambea frumos, iar privirea ei aluneca usor de la un fir de iarba la altul. Isi ridica ochii brusc spre cer, dar valul de lumina o facu sa ameteasca. Isi cobori din nou privirea.. Ochii ii sunt acum inchisi. Doua buze strengare se apropiara prea mult de buzele ei timide. Tresari.
Fara sa se uite macar, se agata de el gata sa il sufoce. Se imbujora toata si doua lacrimi rasarira de nicaieri.

– Ai venit!, zise ea, printre saruturi si imbratisari.
El nu-i raspunse. O strangea in brate si nimic mai mult.
– Cum a fost? Spune-mi tot! Ti-a fost dor de mine? Doamne! N-ai idee cat de..

Vorbea atat  de repede ca respiratia i se intretaia. Inima i se urcase in gat [batea acolo sus] si abia daca mai putea sa lege cuvintele. Emotia o coplesise, pur si simplu. Un amestec de lacrimi si rasete copilaresti rasuna in tot luminisul. Il imbratisa zgomotos, stia ca de acum totul va fi bine. Parul ei blond ii cadea ravasit peste bratele lui reci. Ea era atat de calda! Si el atat de rece.. Dar in frenezia momentului, nici nu bagase de seama. Soarele pierise fara urma fara ca ea sa observe.
Curand observa ca el nu o tinea strans in brate ca altadata; altadata ar fi dat orice doar s-o stranga la pieptul sau, stia prea bine. Acum, insa,  bratele lui erau mai mult inclestate in jurul taliei ei, pareau fara viata. Degetele lui subtiri ii apasau dureros coastele. O cuprinse groaza si daca pana atunci nu deschisese ochii de fericire, acum ii era teama sa il priveasca. Se indeparta usor, sperand ca o va tine acolo, la pieptul lui. Niciun impuls. Si nicio bataie in plus a inimii.

Era de-a dreptul ingrozita. Parea ca imbratiseaza un mort. Incepu sa tremure. Se ruga in gand sa fie el.. Sa nu fie.. Dar sa fie totusi.. Sa fie!.. Ii scapa un „Te rog.. Te implor!” inainte sa deschida ochii si sa-i priveasca chipul. Luminisul se cutremura atunci odata cu ea. Un tipat inecat in lacrimi se rupse din inima ei. Se uita la el, se uita fix. Dar tot ceea ce vedea nu era nimic mai mult decat o umbra. O umbra care incepuse sa o stranga, sa o sufoce. Nu mai avea forta sa tipe, se simtea slabita si neajutorata. Ar fi putut chiar sa moara in momentul acela. Nu-i ramasese decat amalgamul de ganduri din care nu intelegea nimic. Niciun muschi nu o ajuta. Era paralizata. Cum se putuse insela in asa fel? Cum se putuse lasa pacalita de siretlicul unei umbre, unui nimic? Se lasa infranta. Ii parea ca propriul ei corp o uraste.. Ca se uraste pe sine. Un ultim tipat se auzi in luminis. Inchise ochii si se trezi transpirata in cearsaful sifonat din patul ei. Intuneric. Mai intuneric chiar decat fusese mai devreme in mintea ei. Isi simtea inima in gat, in tample.. Dar se linisti usor, usor si bataile inimii ei se contopira cu linistea noptii.

Se stranse incet in cearsaf si incepu sa planga fara zgomot. Ii era dor..

Anunțuri