12 Octombrie 2013

Your message was not sent

Posted in Uncategorized la 12:53 de alter ego

„Nu mai vreau sa fiu departe de tine! Vreau sa ma tii in brate atunci cand am nevoie de tine si vreau sa ma surprinzi cu un sarut sau doua, sau trei, sau o mare de saruturi si sa iti simt cu tot corpul rasuflarea calda.. Si vreau sa adorm in bratele tale in fiecare seara, intr-un asternut alb si nimic mai mult. Si sa ma trezesc tot cu tine… Langa tine… Si atunci cand as vrea sa ma ridic din pat, acoperindu-mi cu o mana goliciunea (Oare de ce?), tu m-ai trage usor inapoi catre tine, ti-ai incolaci bratele in jurul taliei si ti-ai ascunde fata in parul meu. Si m-as simti iar cea mai iubita dintre pamanteni… Si-am zabovi nemiscati printre cearsafuri minute in sir. As sta acolo o viata si jumatate! Doar sa stiu ca esti al meu, sa te simt al meu. As desena din priviri anii care trec, fara vreun regret. Am putea imbatrani asa, goi. Am avea parul grizonat amandoi si fetele ridate, iar cand ar veni momentul, ne-am ridica impreuna din asternuturile ingalbenite de vremuri si ne-am cauta un alt loc numai pentru noi, de data asta pentru eternitate. Si am privi de acolo de sus alti indragostiti cum incearca, printre saruturi si imbratisari, sa pregateasca micul dejun si cafeaua de dimineata.
Te iubesc si te-as iubi!

30 Iunie 2013

BAC-like

Posted in Simply...life la 16:46 de alter ego

„Avand intuitia marilor romancieri ai literaturii universale”, autorul asta a adunat cele trei personaje in cadrul aceleiasi scene, prin intermediul mesei de pranz. La o felie de pepene rosu, incepe discutia:
– Cred ca din cauza accidentului din Muntenegru au aratat zilele trecute pe TVR1 o emisiune cu obiceiuri de inmormantare. Si zic, ia ma, sa las aici! Si spuneau ca in Ardeal la priveghi oamenii joaca table, carti, friptea, danseaza… Adica isi iau ramas-bun asa, cu zambetul pe buze, veseli! Vezi, nu stiam de treburile astea cand a murit ‘nea Ghita, dar au tinut cont de traditii vecinii… La o adica, e mai bine asa!
Imi aduc aminte de o alta discutie pe aceeasi tema in care el imi zicea ca n-ar vrea ca lumea sa planga la inmormantarea lui, ca n-are niciun rost. Daca lumea a fost fericita avandu-l in mijlocul ei, atunci ar trebui sa ii ofere o plecare cel putin agreabila cum a fost si prezenta lui. Si, cu mintea departe, zic: Da, asa e.
Tot el: Andi… Am primit o veste proasta…
Gandul imi fuge la o singura intrebare: „Cine a murit?” si imi trec pe rand, prin fata ochilor, batranii a caror moarte le-am intuit-o inainte de vreme.
– A murit doamna Stela.
Ma asteptasem. Pacat. Era o batranica simpatica, prietena cu parintii mei de multi ani (lungi si chinuitori cateodata).
– De unde stiti?
– Ne-a sunat sora ei de la Bucuresti. A sunat toate cunostintele din agenda.
– Dumnezeu s-o ierte…
Nu stiu ce m-a pus mai mult pe ganduri: vestea in sine sau modul in care a fost spusa. Abia acum am inteles analogia cu accidentul, cu traditiile, cu inmormantarea lui ‘nea Ghita. Imi vine imediat in minte: „He he! (Stanica) e profund! Degeaba incercati dumneavoastra sa-l luati peste picior.” De unde au invatat parintii cum sa fie parinti?
– Sarut mana pentru masa!, ma ridic si plec.

P.S. Maine incepe BAC-ul. Sa avem bafta, zic!

5 Noiembrie 2012

Everything changes

Posted in Noaptea tarziu tagged la 02:01 de alter ego

It is a truth generally acknowledged that in the end people become what they once said they’d never become. Sometimes change is needed, but sometimes you become the person you hate the most. You become the most disagreable and miserable person you’ve ever met and you still dare to ask yourself why. And this is because of the crazy little thing called…life.

As simple as it can be my ass! Life’s not simple! We think of it as if it was simpler, but reality proves us wrong everytime. The Placebo effect is everywhere you look. I wouldn’t have said this myself a couple of months ago, but happiness is relative. And so is everything else.
There is always sunshine after the storm but can anyone be sure that there wouldn’t be any ‘storms’ left?

image
Yeah… But it was much more boring back then! 😀

11 August 2012

Soundtrack. One hell of a laugh

Posted in Simply...life la 03:47 de alter ego

Soundtrack. Mind-blowing soundtrack. Asta a fost soundtrackul ultimelor 2 zile. M-am trezit ieri dimineata cu „Aand I called your name…” si n-am scapat nici pana acum de ea. Si chiar daca au fost in seara asta Alice Cooper, Pink Floyd sau Marilyn Manson pe fundal, in mintea mea era numai ritmul optimist (da, mi se pare una dintre cele mai happy-in-a-strange-way melodii) de la Liquido. Era acolo, cosy in my miiiiiiiiind! Au fost diverse discutii, pe diverse teme, cu si despre diversi oameni in seara asta de care n-o sa amintesc, nu pentru ca ar fi cine stie ce private talks, ci pentru ca sunt irelevante. Sunt minciuna pe langa ce s-a intamplat apoi. Vreau sa ajung intr-un punct cu adevarat funny al serii.
Pentru inceput, rog cunoscatorii de limba spaniola care citesc asta sa nu ma critice prea tare pentru greselile de orice tip care ar putea urma. 😀 La un moment dat, in discutia cu Dana, prietena mea de pahar (a se citi „pahar de Pepsi-limited edition”) ajung sa ii pun o intrebare in spaniola. (Mai stalcita, mai cu greseli, mai cu adaptari… You know… Telenovele! :D) De aici, conversatia a decurs cam asa:
-Que tal?
-Muy bien, y tu?
-Oye, quieres hacer cochinadas?
*rasete, rasete*
-Oye, pollita, queres estar mia?
-Ay, que dificil es ser yo!
*rasete din nou*
-Auzi, vrei sa vii cu mine la baie? (ea)
-Mhm.
-Cum e.. Queres acompanarme al..baie?
*rasete*
-Bano! :))
Pe drum ne dam seama ca suntem de fapt niste fetite rebelde si incepem sa cantaaam. Intra Dana la baie. Astept. Discutie despre cum sa agati un mexican. Discutie despre accentul mexican. Si discutie despre:
-Como estas, pollita?
-Muy bien, y tu?
*pauza scurta*
Se pare ca nu eram singurele cu nevoi la baie in momentul ala. Apare un tip din bar langa mine. In aceeasi secunda Dana reia discutia:
-Yo tambien!
Tipul ramane surprins un pic si incepe sa rada pe infundate. Eu nu ma pot abtine. Imi face semn sa nu-i zic Danei.
Dana: Ce ai ma? De ce razi?
Eu nimic. Radeam in continuare. Ma indepartasem putin.
-Mi amoor! Porque no digas nada?
AHAHAHAHAHAAAAA!! Mi-au dat lacrimile si m-am inecat, nu mai puteam in niciun fel sa ii raspund, oricat m-as fi straduit.
-Ba, Andreea, ce patisi? Ce ai?
Cu cat era mai contrariata si mai confuza, cu atat ma amuza mai tare. Mai putin de doua minute a durat toata faza, dar momentul in care a deschis usa si l-a vazut pe tip razand a fost priceless. Fata ei a fost priceless!! S-a uitat socata la el, a iesit, am inceput sa rad mai tare, s-a uitat la mine si cum s-a inchis usa la baie a inceput:
-Nenorocito!! De ce nu imi zisesi, ma?! Prieten fals! Doamne, mi-e atat de rusine…
Seara a continuat frumos, nu asa frumos cum au fost cele doua minute, dar m-am distrat amintindu-i-le Danei over and over again. Am fost sa platim si printre coate si chicoteli se tot auzea cate un „mi amor” s.a.
-Ba, ia gata cu telenovela!
Am uitat sa precizez ca ramasese cineva cu noi care devenise satul intre timp de wannabe-spaniola noastra. Tipul de mai devreme (care era la bar) se intoarce la el si-i zice:
-Da, ma, da’ chiar am vazut ca stie spaniola!
*din nou rasete*
Ne calmam incet-incet pe drum spre casa. Aaand I called your name Like an addicted to cocaine!

P.S. Pretty pretty pleaaaase, don’t kill me! :))

24 Iulie 2012

Remember this, Andreea…

Posted in Noaptea tarziu la 15:11 de alter ego

It’s about admitting you have a problem. I know you’ve heard it all before, but sometimes it’s ok not to be ok. Sometimes it’s ok to be broken and damaged and tired because you cannot be strong all the time no matter how hard you try. And most important, sometimes it’s ok to need help. And to ask for help. It’s not enough to just think that you’re doing something wrong. You have to say it. Out loud. To tell somebody. To yell, even though you will be the one to be yelled at. So go ahead, overcome your fear of misunderstanding and admit that you need a shoulder to cry on! Trust me, that „somebody” I’ve been telling you about will find a way to get you out of this mess. You will both find a way…

27 Mai 2012

In a relationship

Posted in Uncategorized tagged la 15:27 de alter ego

Hai sa fim in a relationship! Hai sa postam fiecare pe wallul celuilalt cat de mult ne iubim si cum viata nu ar mai fi viata fara celalalt. Hai sa le aratam celor 2000 de prieteni care nici macar nu ne inghit si care ne-ar vrea despartiti cum se traieste o poveste de iubire perfecta.
„Iubita mea.. Fara tine, viata mea infima nu ar avea niciun sens” Frumos, nu? In cele 2 secunde cat ai dat copy de pe siteul cu citate de dragoste si paste in casuta pentru status ai avut timp sa te intrebi: „Ba, da’ de ce? Merita?” Da, sigur ca merita! Ea e cea care-ti coloreaza zilele, noptile, visele si camasile albe atunci cand le spala cu tricourile ei funky la 60 de grade, ea e cea care te sprijina mereu fara sa astepte ceva inapoi (desi nu se supara deloc atunci cand primeste), ea e cea care se topeste de iubirea dumnezeiasca ce ti-o poarta pe facebook si twitter.
O, dar si tu o iubesti! Fara-doar-si-poate ca o iubesti! Ii porti cea mai adanca, profunda si perfecta iubire de care esti capabil. O tii de mana pe centru si zambesti sec mintindu-te ca esti fericit. O scoti la suc, cafea, cappuccino, frappuccino, moccaccino, ii arati Parisul, Venetia si Praga si toata lumea va invidiaza. Ce viata perfecta!
Nu e ca si cum iubita ta ti-ar pune coarne cu seful ei. Nu e ca si cum ar profita de tine pana la refuz. Nu e ca si cum s-ar fi saturat de tine, de saruturile si de mangaierile tale reci. Nu. Toate astea fac parte din cotidian. Sunt la ordinea zilei, esti constient. Tocmai de asta iti rezervi dreptul sa ii ceri chirie pe timpul pe care il pierzi cu ea si pe banii pe care ii arunci pentru ea, pentru ca are nevoie de afectiune, de tandrete si de machiaje scumpe ca sa-si ascunda urmele certurilor voastre si sa poata fi mai stralucitoare ca niciodata in fata prietenelor. Si trebuie sa-ti iei si tu partea din afacerea asta. Ii ceri sa taca si ii ceri nopti stinghere cu tine. Ii ceri sa simuleze ca te iubeste si ca esti totul pentru ea, chiar daca stii ca nu va mai fi niciodata doar a ta.
Voi nu sunteti iubiti, sunteti paraziti. Va folositi unul de celalalt fara rusine, dar cu perdea, intr-o simbioza perfecta. Sunteti dependenti de atentie sociala, va hraniti din invidie. Si sunteti imuni la scarba celuilalt. Asta va face puternici si slabi in acelasi timp. Va urati. Va urati pe voi insiva pentru ce ati devenit, dar nu mai aveti ce face.
Seara inainte de culcare va cufundati amandoi in propria mizerie conjugala si sperati sa va treziti suficient de puternici incat sa va continuati povestea de iubire perfecta…

22 Mai 2012

Iubita ta

Posted in Noaptea tarziu la 00:04 de alter ego

Te semnezi atat de vizibil pe corpul meu! Inchid ochii si esti aici, in spatele meu. Mainile tale imi preseaza usor sanii si abdomenul. Nu exista spatiu intre noi. Ne incalzim reciproc. Te simt cald si iubitor cu fiecare centimetru al pielii mele. Te apropii mai mult de urechea mea (nu credeam ca e posibil) si iti aud respiratia… Iti simt respiratia. Te simt pe tine cu totul cum incerci sa ma respiri. Ni se amesteca ritmurile inimii (acum sunt convinsa: bate doar una!). O parte din inima mea se desprinde de tesutul neputincios care o tintuia acolo, in piept, si pleaca sa te caute. Freamata de emotie, de dorinta, dar imi lasa ragaz un moment sau doua sa ma linistesc, sa n-o mai simt gemand in tot trupul…pana ce un nou val de fiori ma cuprinde si ma pierd… Si de fiecare data senzatia e alta, chiar daca efectul e acelasi mereu: ochii – inchisi, gura intredeschisa, respiratia intretaiata, acordata dupa gemetele din urechea mea. Unghiile usor infipte in mana de pe abdomen te fac sa ma vrei mai aproape, mai calda, sa vrei sa ma simti „iubita ta” mai mult decat m-ai simtit vreodata…

5 Martie 2012

Love and other drugs

Posted in Inspiratiune morbida, Noaptea tarziu, Noi tagged , , , la 23:19 de alter ego

Thinking that you could run away someday leaves me speechless. For a moment, I do not have any strength. I do not have the strength to clear my thoughts. I do not have the strength to make myself realise that this is not really going to happen. This is just a product of my damaged imagination, my troubled mind, yet deep inside I know, I am certain of this one single thing: You will stay. Because just like me, you are tremeduously weak. And you need me. You WILL need me. You’ll need my arms to feel safe, you’ll need my shoulder to cry on, you’ll need me entirely when your whole world will be falling apart.
But I know.. You won’t be able to hurt me that way. You are conscient enough to realise that you’d get wounded too. And it wouldn’t be that kind of flesh wound that needs a band-aid and simply heals without leaving any scars. No. You would be deadly injured, you’d scream and nobody would have any time to listen to your moans. You’d be silenced by your own despair and slowly you would be dying..
You certainly know all this. You know just as much as I do that if nobody leaves and decides to play their own happiness on one card, we both could make this last forever.

4 Octombrie 2011

Altfel de dor

Posted in Noaptea tarziu, Simply...life tagged , , , , la 00:50 de alter ego

„Progresam si uitam sa fim fericiti..”
Tii tu minte ca singura persoana de care iti era dor era mama care intarzia atunci cand venea sa te ia de la gradinita? Ti-ai fi imaginat vreodata ca exista si altfel de dor?
Mai exista nimicurile acelea care contau cu adevarat si care cu adevarat ne faceau fericiti? Mai conteaza pentru cineva? Acum abia daca o mai suni pe „mami” de 8 martie sa-i spui c-o iubesti.. Ai crescut… Ii lasi un mesaj offline si iti vezi linistit de treaba.
„Cineva sa opreasca invazia de biti. Cineva sa ne faca
din nou.. Fericiti..”

8 Iulie 2011

Fericire…

Posted in Uncategorized tagged , , , la 15:15 de alter ego

Asta era! Tot ceea ce visase pentru vara asta ajunsese sa se implineasca.. Soarele ii zambea frumos, iar privirea ei aluneca usor de la un fir de iarba la altul. Isi ridica ochii brusc spre cer, dar valul de lumina o facu sa ameteasca. Isi cobori din nou privirea.. Ochii ii sunt acum inchisi. Doua buze strengare se apropiara prea mult de buzele ei timide. Tresari.
Fara sa se uite macar, se agata de el gata sa il sufoce. Se imbujora toata si doua lacrimi rasarira de nicaieri.

– Ai venit!, zise ea, printre saruturi si imbratisari.
El nu-i raspunse. O strangea in brate si nimic mai mult.
– Cum a fost? Spune-mi tot! Ti-a fost dor de mine? Doamne! N-ai idee cat de..

Vorbea atat  de repede ca respiratia i se intretaia. Inima i se urcase in gat [batea acolo sus] si abia daca mai putea sa lege cuvintele. Emotia o coplesise, pur si simplu. Un amestec de lacrimi si rasete copilaresti rasuna in tot luminisul. Il imbratisa zgomotos, stia ca de acum totul va fi bine. Parul ei blond ii cadea ravasit peste bratele lui reci. Ea era atat de calda! Si el atat de rece.. Dar in frenezia momentului, nici nu bagase de seama. Soarele pierise fara urma fara ca ea sa observe.
Curand observa ca el nu o tinea strans in brate ca altadata; altadata ar fi dat orice doar s-o stranga la pieptul sau, stia prea bine. Acum, insa,  bratele lui erau mai mult inclestate in jurul taliei ei, pareau fara viata. Degetele lui subtiri ii apasau dureros coastele. O cuprinse groaza si daca pana atunci nu deschisese ochii de fericire, acum ii era teama sa il priveasca. Se indeparta usor, sperand ca o va tine acolo, la pieptul lui. Niciun impuls. Si nicio bataie in plus a inimii.

Era de-a dreptul ingrozita. Parea ca imbratiseaza un mort. Incepu sa tremure. Se ruga in gand sa fie el.. Sa nu fie.. Dar sa fie totusi.. Sa fie!.. Ii scapa un „Te rog.. Te implor!” inainte sa deschida ochii si sa-i priveasca chipul. Luminisul se cutremura atunci odata cu ea. Un tipat inecat in lacrimi se rupse din inima ei. Se uita la el, se uita fix. Dar tot ceea ce vedea nu era nimic mai mult decat o umbra. O umbra care incepuse sa o stranga, sa o sufoce. Nu mai avea forta sa tipe, se simtea slabita si neajutorata. Ar fi putut chiar sa moara in momentul acela. Nu-i ramasese decat amalgamul de ganduri din care nu intelegea nimic. Niciun muschi nu o ajuta. Era paralizata. Cum se putuse insela in asa fel? Cum se putuse lasa pacalita de siretlicul unei umbre, unui nimic? Se lasa infranta. Ii parea ca propriul ei corp o uraste.. Ca se uraste pe sine. Un ultim tipat se auzi in luminis. Inchise ochii si se trezi transpirata in cearsaful sifonat din patul ei. Intuneric. Mai intuneric chiar decat fusese mai devreme in mintea ei. Isi simtea inima in gat, in tample.. Dar se linisti usor, usor si bataile inimii ei se contopira cu linistea noptii.

Se stranse incet in cearsaf si incepu sa planga fara zgomot. Ii era dor..

Pagina următoare